Doi români pe podiumul Campionatului European de juniori din Rusia

  • Imprimare

2014 se anunță unul dintre cei mai buni din istoria boxului românesc, din punct de vedere al performanțelor internaționale.

Palmaresul loturilor naționale românești a ajuns deja la 15 medalii în acest an, după ce la Campionatele Europene de juniori delegația noastră, coordonată de antrenorul principal Robert Băeatu și de maestrul Titi Tudor, a reușit să mai ”contabilizeze” două medalii. În ”sferturile” de finală ale competiției de la Anapa, la categoria 54 kg, Florin Șchiopu (CSM Călărași) a trecut fără emoții de slovacul Filip Meszaros, victoria românului fiind considerată fără dubii de toți cei trei arbitri care au punctat (30-27, 30-27, 29-28). În penultimul act al competiției, Șchiopu îl va avea ca adversar pe Alexandru Paraschiv din Republica Moldova. Tot la puncte și tot cu 3-0 s-a impus și Alberto Cristian Florin Biro (CSM Ploiești) în fața armeanului Van Melkumyan, în limitele categoriei 75 kg. Biro luptă azi pentru un loc în marea finală cu bulgarul Georgi Traikov. Lotul deplasat de Robert Băeatu la această competiție a fost format din nouă pugiliști, și are deja asigurate două medalii, pe care antrenorii și sportivii speră să le aducă în țară cât mai strălucitoare.

^ SUS ^