AIBA EUBC MTS COSR

Important! Arbitrii care au aplicat pentru 1 stea AIBA, examinaţi la CN Tineret

Campionatul Naţional de Tineret, care va avea loc la Vâlcea la sfârşitul lunii septembrie, va fi şi prilejul oferit arbitrilor români care au aplicat pentru obţinerea calificării de arbitru internaţional (1 stea) de a mai urca o treaptă în cariera profesională. A.I.B.A. a acceptat solicitarea FR Box de a organiza în România astfel de cursuri, la fel cum s-a întâmplat şi pentru antrenori, şi a ales finala Campionatului Naţional de Tineret drept evenimentul la care oficialii desemnaţi de forul internaţional vor veni în România, la Vâlcea (localitatea Brezoi), pentru a-i evalua pe cursanţi într-o competiţie oficială majoră.

Din dorinţa de a-i sprijini pe arbitri români, FR Box şi CC al Arbitrilor a stabilit costurile minime pentru ca acest curs să se poată desfăşura la: 100 lei taxa examinare dosar, 400 lei taxa AIBA şi 600 de lei taxa pentru organizarea cursurilor (care să acopere biletele de avion ale lectorilor internaţionali, cazarea, masa, diurna acestora, translator, etc.). De asemenea, cheltuielile de cazare şi masă pentru fiecare cursant vor fi suportate de aceştia, la preţul de 100 de lei/pers/zi, toţi arbitri urmând să fie cazaţi în acelaşi loc, în cadrul Complexului Class din Brezoi, care dispune de condiţii de cazare-masă şi facilităţi deosebite.

Pentru a nu depăşi taxa minimă de organizare stabilită, rugăm toţi cursanţii să facă plata către Federaţie, în contul FRB: RO88BRDE410SV21866704100, în cel mai scurt timp, conform detaliilor financiare prevăzute mai sus, astfel încât să fie achiziţionate din timp (şi la preţuri cât mai avantajoase) biletele de avion pentru oficialii străini. CN de Tineret şi implicit cursul pentru obţinerea calificării de arbitru internaţional continental (1 stea) se va desfăşura în perioada 24 septembrie – 2 octombrie în judeţul Vâlcea, localitatea Brezoi.

Datele fiscale ale Federaţiei Române de Box, pentru plată sunt:

Federaţia Româna de Box

Str. Vasile Conta, nr. 16, sector 2, Bucureşti

Cod fiscal 4204046

Banca B.R.D.- Sucursala Academiei

Cod IBAN RO88BRDE410SV21866704100

 


^ SUS ^