Comitetul Executiv al Federației Române de Box, întrunit de urgență ca urmare a incidentului deosebit de grav în care a fost implicat sportivul Nica Renato, a decis suspendarea acestuia din activitate cu efect imediat. Cazul va face obiectul unui amplu dosar care va fi judecat de Comisia de Disciplină a Federației.
Comisia de Disciplină a federației este independentă și va analiza cazul în profunzime dar, dată fiind gravitatea faptei, a încălcării flagrante a codului etic și disciplinar al Federației Române de Box, el nu mai poate rămâne niciun moment în niciun lot sau colectiv, pătând imaginea boxului, pentru că în careul magic îți arăți puterea, în afara lui caracterul.






